„Vlad Ţepeş, are meritul de a fi pus pe tronul Moldovei pe cel mai mare voievod român, pe Ştefan cel Mare. Cu armele! Are meritul că l-a şi bătut. Şi are mai ales meritul că a coborît morala absolută prin ţepele puse în cur la nivel absolut. Dormeai cu punga de aur la cap şi ţi-era frică să n-o furi tu de la tine. Ăsta-i voivod absolut, Vlad Ţepeş. Păi fără ăsta istoria românilor e o pajiste cu miei!”
Îmi ofer şi eu tributul (în micititudinea-mi alături de mari alţii), pentru strămoşii noştrii de netăgăduit.
Natura-mi simplă, mă face să nu mă situez de nici o altă parte decât cea a romînilor, astfel nu sunt nici fanatic, nici istoric şi nici sfânt. Nu ştiu certamente, dacă dacii au fost civilizatorii omenirii şi nici care e veridicul altor istorii. Sunt pentru o gândire justă, în care aproape orice adevăr poate fi bilateral. Astfel, oricare afirmaţie are un revers demonstrabil.
Cred în raportul ideativ în care doi oameni văd diferit acelaşi lucru. Aşadar, totul se poate deosebi de la cuvânt la cuvînt, de la scrutător la scrutator.
În încercarea de a-mi iubi ţara, ador mai mult dreptatea decât faima.
Dreptul la contrazicere aparţine tuturor.
Să ne „aruncăm mâinile în aer”, poate se vor întîlni.
Dragostea adevărată acoperă greşelile; ura, prostia, răutatea le caută.
Suntem născuţi pentru a iubi; dragostea este principiul sănătăţii aici jos şi oxigenul de sus. Fără ea eşti mort.
Oricine iubeşte e născut din Dumnezeu; cine nu iubeşte… condoleanţe veşnice.
” Ernest Hemingway scrie în nuvela sa : Capitala Lumii , povestea unui tată şi a fiului său care locuiau în Spania. În urma mai multor întîmplări, relaţia lor devine tensionată şi în final se destramă. Fiul, adolescent fiind, fuge de acasă iar tatăl începe o căutare disperată a fiului pierdut, rebel şi totuşi atît de iubit. Epuizînd toate soluţiile, tatăl hotărăşte să ea un anunţ într-un ziar din Madrid. Numele băiatului era Paco, un nume des întîlnit în Spania. Anunţul simplu suna aşa : „Dragă Paco, vreau să ne întîlnim în faţa sediului ziarului din Madrid, mîine la prînz. Te-an iertat. Te iubesc.”
După care , Hemingway ne prezintă o imagine incredibilă. A doua zi la prînz în faţa sediului ziarului, erau 800 de Paco care aşteptau să fie iertaţi şi iubiţi. ”
(fragmente din „Alternativele Iubirii” de Daniel Cocar)
„Dumnezeu este sufletul întregii naturi. El nu este afară, ci înăuntru ei. Natura este cu alte cuvinte însufleţită şi divină.” (Fechner – filosof panteist finalist, despre Dumnezeu ca suflet al naturii)
În sistemul meu găsesc materia supusă unor legi necesare, consecinţa necesară a proprietăţilor unui Dumnezeu. Căci .Căci tocmai fiindcă natura, chiar şi în haos, nu poate proceda decât cu regula şi în ordine. Trebuie să existe un Dumnezeu.” (Kant – filosof contemporan)
Atunci când privesc în străfundurile fiinţei tale, iubindu-te atât de mult, îl privesc şi îl simt pe Dumnezeu, amintindu-mi de una dintre imaginile sale atât de dragi mie: chipul tau! (Sorin Cerin – eseist, filosof si prozator de origine română.)
Ploaia m-alearga prin timp părăsit. Eşuate catarge obosesc malul, nisipul, orizontul. Desculţ din nou.
Speram să ajung pe prispa viselor tale, mirosind proaspăt a vânt, dar sunt evadat pe un colţ de lume.
Mă învelesc în nisip, vreau să dorm. Ploaia s-a cuibărit în mare, sleită de puteri. Valuri calde îmi scaldă ţărmul.
Amurgul m-a trezit, şoptindu-mi ceva încâlcit. Cu răbdare descâlcesc literele sugrumate de strânsoarea neglijentă a acestuia. Ciulesc urechile nevenindu-mi să cred.
Râd ca un copil proaspăt cadorisit. Alerg la stânca de alături şi inscripţionez tot ce mi-a şoptit amurgul.
Aştept zorile. În zarişte desluşesc profilul tău. Zburd.
În urmă-mi las totul. Rămân doar scriptura şi stânca, pământescul şi nepieirea.
„Preaiubite, anii de aşteptare au fost nimic în comparaţie cu bucuria de a-ţi vedea urmele în urmă-mi. În sfârşit găsit-ai drumul! Te aştept acolo unde a început totul: în braţele Lumii Albe. „
De ce nu m-aş întoarce printre pomi,
ploaiedeaur's Blog 
