[" Dragostea apare la o fereastră înainte de a bate la uşă..." I.T. ]
Ea e soarele cu rochiţă galbenă de la fereastra mea. E privirea caldă ce mă îmblânzeşte atunci când sunt pe cale să mă transform în zmeu. E vocea de copiliţă bălăioară care îmi gâdilă mereu gândurile , e surâsul florilor de câmp, e cerul unde îmi sălăşluiesc norii cuminţi sau mai puţin cuminţi , e dans legănat de stele şi ploaia din ochii mei…
E primul meu vis . Mă alint respirând-o… .E domniţa mea în crinolină şi eu sultanul ei de argint.
E pe cât de simplă pe atât de şic, naturală, harnică aşa cum doar o ardelencuţă poate fi , inteligentă , puternică şi blândă; delicios de feminină.
Credinţa ei m-a făcut să îmi doresc să fiu ca ea! Mă simt mândru, norocos ,umil… ; iubesc!
P.S Mylady ,reverenţă ! 
Doamne-Doamne, mulţumesc!
7 comentarii
Barbatul adevarat, atunci cand priveste femeia iubita, vede minunea ce salasluieste in aceasta!Cunosc putini astfel de barbati, dar totusi ei exista…….oameni ce stiu ce inseamna a iubi o femeie, a o respecta, a fi parte din ea.
E primul pas…iti doresti sa fii ca ea…ca apoi sa doresti sa fii ca El…
Si ce mai imi place din ce ai scris? “E primul meu vis.”
Ale`,oamenii ar fi mai buni daca nu ar alerga atat dupa tot ce-i orbitor…
Sa ne intoarcem la firul de iarba, la simplitate,la…noi!
Cat despre rasa masculina, e foarte greu sa supravietuiasca astazi cand modernismul tortureaza simtamantul cavaleresc al firii.Eu inca mai sper ca nu ne vom da batuti!:)
Esti o minunata!Nu te inndoi si crede!:)
Ancuta, direptate ai!
Tu traiesti deja intr-un basm!ferice de voi si de toti cei norocosi!
Dumnezeu sa ne ajute sa fim pe Calea-I…!
SUNT… EŞTI…
de Marian Nicolescu
sunt omul care sapă brazde-n cer, cu-n gând,
sunt buclucaşul care toarnă vieţii sfadă,
sunt lacrima legată-n suferinţă, ca o nadă,
sunt patima dintr-un senin de cer, plângând;
eşti zbor întârziat, de libelulă sfântă,
eşti crucea de la gâtul cerului, curată,
eşti Preacurata, care-n vis ni se arată…
eşti frunza vie, ce, pe-o strună, cântă;
sunt dor pierdut, mereu,prin buzunare,
eşti cartea ce-a ramas pe veci deschisă,
sunt pragul ce-a-ngheţat fereastra-nchisă…
eşti ochiu’-nchis, ce-n vis, oglindă n’are…
Multumesc!